Cererile de reînmatriculare, prelungire, întrerupere de studii, echivalare de discipline, reluarea studiilor se depun prin completarea formularului și trimiterea acestora până în data de 5 septembrie 2025 pe adresa de email secretariat.teatrufilm@ubbcluj.ro:
Formularele tipizate se găsesc la sfârșitul prezentului anunț.
Taxele aferente se plătesc în Academic Info conform perioadei specificate în cerere.
1. EXMATRICULARE:
Potrivit regulamentelor în vigoare, la finele anului universitar 2024-2025 (anul II și anul III de studiu) vor fi exmatriculați următoarele categorii de studenți:
- studenții care în anul universitar 2024-2025 nu au acumulat minimum 30 de credite pe ambele semestre la disciplinele obligatorii, opționale şi restanțele din anii precedenți. În cele
30 de credite nu se includ creditele aferente disciplinelor facultative și creditele alocate disciplinei Educație fizică.”;
- studenții care s-au retras de la studii pe parcursul anului universitar (fără drept de reînmatriculare);
- studenții care la sfârșitul duratei normale a programului de studii/specializării nu au obținut toate creditele stabilite prin planul de învățământ, au promovat fiecare an de studiu, dar nu au depus cerere pentru prelungire a studiilor;
- studenții care nu au depus cerere de reluare a studiilor la finalul perioadei de întrerupere.
Începând cu data de 15 septembrie, Facultatea de Teatru și Film va declanșa oficial procedura de exmatriculare.
Studenții care se află în această situație au posibilitatea depunerii unei cereri de reînmatriculare
2. REÎNMATRICULARE
Potrivit regulamentelor în vigoare, studenții care au fost exmatriculați au dreptul să se reînmatriculeze în acelaşi an de studiu (anul de studiu nepromovat), în primii 5 ani de la exmatriculare, la cerere, cu acordul Consiliului Facultăţii, în regim „cu taxă”. Excepţie de la această regulă fac studenții exmatriculați din anul I și cei care s-au retras care pot redobândi statutul de student doar prin concursul de admitere.
Până în 5 septembrie 2025 ora 14:00, studenții aflați în această situație au obligația trimiterii unei cereri de reînmatriculare și a dovezii achitării următoarelor taxe:
- taxei de reînmatriculare (300 LEI);
- eventualelor debite, taxe neachitate în anii precedenți.
Taxele se pot achita prin intermediul platformei Academic Info, sau prin virament bancar în contul:
Universitatea Babes-Bolyai,
cod unic (CUI) UBB 4305849
IBAN Nr. RO35TREZ21620F330500XXXX, deschis la Trezoreria Cluj,
menționați obligatoriu numele studentului și Teatru:
Taxă de …/ Restanță… – Nume Prenume – Facultatea de Teatru şi Film
Dovada plății se va scana și se va transmite odată cu depunerea cererii de reînmatriculare. Studenții care solicită reînmatricularea vor achita doar taxa corespunzătoare creditelor contractate, conform Regulamentului de taxe.
Studenții care au trimis cererea pentru reînmatriculare până la această dată sunt rugați să facă plata taxei de reînmatriculare și să trimită documentul de plata scanat la adresa secretariat.teatrufilm@ubbcluj.ro
3. ÎNTRERUPEREA STUDIILOR
Potrivit regulamentelor în vigoare, studenții care au urmat cel puţin 2 semestre și au acumulat un număr minim de 30 de credite pot să își întrerupă studiile în condițiile în care se află într-una din situațiile stabilite prin Regulamentul de credite al UBB. Întreruperea studiilor se poate acorda pe o perioadă de maximum 2 ani pe toată durata şcolarizării.
Studenții care intenționează să beneficieze de această prevedere au obligația trimiterii unei cereri de întrerupere a studiilor și a documentelor justificative aferente până în data de 1 septembrie, ora 14:00.
cerere de întrerupere a studiilor
4. RELUAREA STUDIILOR
Potrivit regulamentelor în vigoare, studenții care au beneficiat de aprobare pentru întreruperea studiilor trebuie să se reînscrie la încheierea acestei perioade. Nedepunerea cererii de reluare a studiilor duce la exmatriculare.
Studenții care au întrerupt studiile au obligația trimiterii unei cereri de reluare a studiilor până în data de 1 septembrie, ora 14:00.
Studenții de la taxă, vor plăti taxa de școlarizare prevăzută pentru anul universitar în care revin la studii).
5. PRELUNGIREA STUDIILOR
Potrivit regulamentelor în vigoare, studenții care la finalul studiilor nu au reușit să obţină toate creditele stabilite prin planul de învăţământ, dar au cel puțin 30 de credite în anul terminal, pot solicita prelungirea studiilor, în regim cu taxă/disciplină, atât pentru disciplinele nepromovate, cât şi pentru disciplinele apărute ca diferenţe în urma eventualelor modificări ale planului de învăţământ al promoției cu care își vor încheia studiile.
Numărul solicitărilor pentru acordarea prelungirii duratei de studiu nu poate depăși numărul total al anilor de studiu (respectiv 3 ani nivel licență, 2 ani nivel master).
Studenții aflați în această situație au obligația trimiterii unei cereri de prelungire de studii până în data de 5 septembrie 2025, ora 14:00.
În cazul nedepunerii cererii de prelungire de școlaritate, studentul este exmatriculat.
6. GLISAREA PE LOCURILE BUGETATE
OBLIGAȚIA STUDENȚILOR CU TAXĂ CARE DORESC SĂ PARTICIPE LA PROCEDURA GLISARE PE LOCURI BUGETATE ESTE DE A TRIMITE PRIN POȘTA SAU A ADUCE LA SECRETARIAT DIPLOMELE DE BACALAUREAT ȘI FOILE MATRICOLE DE LA LICEU ÎN ORIGINAL ÎN PERIOADA 26 AUGUST – 8 SEPTEMBRIE 2025!
Listele cu studenți propuși spre glisare vor fi postate pe pagina web a Facultății de Teatru și Film în data de 19 septembrie a.c.
Studenții care se află în situație de glisare conform listei ce va fi afisată în data de 19 septembrie a.c. trebuie să trimită pe adresa de email: secretariat.teatrufilm@ubbcluj.ro o declarație pe propria răspundere (semnată).
Sub sancțiunea Codului penal privind falsul în declarații studentul va declara, sub semnătură privată faptul că:
- Nu a fost si nu este înmatriculat la o altă facultate, în cadrul ciclului de licenta sau master, pe locuri de la buget.
- A fost sau este student la o altă facultate, în cadrul ciclului de licență sau master, pe locuri de la buget. În acest caz, declarația va fi însoțită de o adeverință în care se vor specifica anii universitari studiati pe locuri de la buget/taxa, universitatea și specializarea studiată.
Declarația pe propria răspundere se va trimite în perioada 18-19 septembrie ora 16:00.