02 mart. Solidaritate cu cetățenii Ucrainei
Atacul Rusiei asupra Ucrainei constituie genocid și este condamnat de o lume întreagă. Viața, siguranța, integritatea și suveranitatea poporului ucrainian sunt amenințate de ceea ce nimeni nu își mai imagina posibil în secolul XXI: război, violență armată, amenințări cu efect apocaliptic la nivel global. Suntem martorii unei crize umanitare de proporții copleșitoare căreia îi vom supraviețui doar în unitate, efort constant, angajament civic și demnitate morală.
Facultatea noastră este solidară cu cetățenii Ucrainei. Ne-am pus deja la dispoziție infrastructura și vom continua să sprijinim refugiații. Suntem alături de ei și ne angajăm să susținem demersurile societății civile și ale autorităților în ajutorarea celor care caută refugiu în țara noastră.
Ne raliem, de asemenea, poziției Rectorului UBB Daniel David, alăturându-ne demersului de susținere a profesorilor, cercetătorilor și studenților din Ucraina, astfel încât aceștia să-și poată continua activitățile academice.
Îndemnăm comunitatea locală și academică să se solidarizeze cu victimele acestui război cinic, pentru susținerea cauzei din Ucraina, în apărarea drepturilor omului, a libertăților individuale și a integrității teritoriale a unui stat independent.
Cuvântul Rectorului
Este important să dăm dovadă de solidaritate în aceste momente grele pentru Ucraina, pentru Europa și pentru lumea întreagă. În cazul în care doriți să sprijiniți acțiunile umanitare organizate în această perioadă, vă invităm să țineți cont de următoarele posibilități:
1. Donațiile de bunuri, medicamente și alte echipamente medicale, alimente neperisabile ș.a.m.d. se fac prin intermediul Grupului de sprijin pentru Ucraina în parteneriat cu societatea civilă clujeană, coordonat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, cu implicarea a numeroase ONG-uri. Puteți să vă adresați Fundației Universității Babeș-Bolyai pentru a vă direcționa către acest grup.
2. Donații în bani pentru cadrele didactice din Ucraina care vor veni la Universitatea noastră se pot face tot către Fundația UBB, care tocmai a lansat o inițiativă în acest sens (https://www.facebook.com/159933927367900/posts/5432553620105878/?sfnsn=mo).
3. UBB a asigurat și poate asigura în continuare ajutor pentru transportul refugiaților (ex. studenți care studiază în Ucraina, personal academic dar și pentru orice alți refugiați) în baza unor cereri punctuale venite de la autorități/ambasade/ONG-uri.
Vă mulțumim pentru implicare și pentru solidaritate!
Conducerea UBB