16 apr. Manifest pentru o platformă umanistă în învățământul superior românesc
Prof. univ. dr. Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai, propune dezvoltarea unei platforme umaniste în cadrul acesteia, care va urmări o reconceptualizare a culturii organizaționale din cadrul universității prin trei forme:
Susținerea zonelor academice umaniste (Arts & Humanities) independent și în interacțiuni multi-/inter-/trans-disciplinare cu platforma STEM (Science-Technology-Engineering-Mathematics), într-o vreme când aceste zone umaniste sunt vitregite în politicile academice naționale;
Angajamentul de a forma în actul academic, prin curriculum și practici psihopedagogice moderne, nu doar buni specialiști, ci și buni cetățeni în slujba binelui public;
Valorizarea „umanului/omenescului”, prin centrarea noilor dezvoltări tehnologice și paradigme socio-economice pe nevoile/interesele/valorile persoanei; acest lucru nu înseamnă că dezvoltările tehnologice/socio-economice nu pot schimba și chiar reconceptualiza dramatic nevoile/interesele/valorile actuale, dar acest lucru trebuie făcut prin decizii raționale și echitabile, în baza liberului arbitru (Prof. Daniel David).
Acest proiect are mize care depășesc cadrul universității clujene și doresc să aibă impact la nivel național.
Citește articolul integral aici.