NOUTĂȚI PRIVIND OCUPAREA LOCURILOR DIN CĂMINE

NOUTĂȚI PRIVIND OCUPAREA LOCURILOR DIN CĂMINE

(ANUNȚ ACTUALIZAT)

 

Cazarea studenţilor în CĂMINE se va face în cele 3 (trei) zile anterioare începerii anului universitar, în funcţie de anul de studii:

 

I.Ziua întâi de cazări – se cazează studenţii din anul I de studiu;

II.Ziua a doua de cazări – se cazează studenţii din anul II şi III;

III. Ziua a treia de cazări – se cazează studenţii de la master şi cei din anii I-III care nu au reușit să se prezinte în zilele stabilite.

Cazarea studenţilor în cămine presupune:

Prezentarea studenților la căminul repartizat și

 

a) Prezentarea următoarelor documente:

buletin/carte de identitate sau pașaport;

copie după buletin/carte de identitate sau pașaport;

adeverință fiu cadru didactic (dacă e cazul);

adeverință de handicap pentru persoanele în cauză;

poză ¾.

 

b) Încheierea contractului de închiriere între Universitatea Babeș-Bolyai şi student (se face la căminul repartizat);

c) Plata taxei de cazare pentru luna respectivă;

d) Primirea legitimației de cămin;

e) Preluarea inventarului camerei pe baza procesului verbal de predare-primire individual şi respectiv colectiv.

    Mai jos sunt atașate listele cu situația ocupării locurilor.  Studenții din anul I sunt cu număr de legitimație, studenții din anii II, respectiv III cu număr matricol

 

TABEL 2 FINAL

 

Vă rugăm accesati linkul de mai jos pentru informații legate de cămine (date de contact administrator, adresa cămin etc)

 

https://www.ubbcluj.ro/ro/studenti/campus/spatii_cazare

 

SUBVENȚII CAZARE

OUG_73_SUBV_CAZARE

CONDIȚII SUBVENȚII CAZARE

CERERE_SUBVENȚIE_INDIVIDUALA_ CAZARE

 

Listele de cazare s-au întocmit cu prioritate pentru studenții care sunt vaccinați complet împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru cei care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. În cazul în care locurile de cazare care sunt repartizate facultății nu sunt ocupate de categoriile menținate mai sus, se pot aloca locuri de cazare studenților vaccinați cu o singura doza din schema de vaccinare, în condițiile specificate mai jos:

 

Studenții care au prima doza de vaccin îți pot păstra locul de cazare în cămin, doar în  cazul în care achită regia de cămin până la efectuarea celei de a doua doze și se             pot caza doar după ce au trecut 10 zile de la  finalizarea  schemei  complete  de vaccinare. Contractul de închiriere va fi semnat online de către beneficiar și va fi trimis către administrația căminului. După a doua doză de vaccinare studentul are obligația de a trimite către administrația căminului certificatul european de vaccinare, cazarea efectivă realizându-se doar după minim 10 zile de la a doua doză de vaccin. În cazul în care vaccinul are o singura doză, perioada de 10 zile se calculează de la doza administrată. Pentru perioada în care studentul nu locuiește în cămin, plata se va face prin virament bancar în termenul  și  condițiile stabilite prin contract. Dovada plății se va trimite prin e-mail la administrația căminului sau pe adresa social@ubbcluj.ro .

 

Studenții care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, cazați într-unul dintre căminele Universității Babeș-Bolyai, trebuie să aibă schema completă de vaccinare cu cel puțin 10 zile înainte de finalul celor 180 de zile menționate, pentru a putea rămâne cazat în cămin. În caz contrar, studenții vor fi decazați. Certificatul european de vaccinare se depune la administrația căminului până cel târziu în a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

 

Studenții din țări non-UE, care au primit loc de cazare în căminele Universității Babeș-Bolyai au obligația să se vaccineze cu cel puțin o doză de vaccin în termen de maxim 5 zile de la obținerea rezidenței pe teritoriul României. După efectuarea fiecarei doze de vaccin, studentul are obligația de a prezenta la administrația căminului documentul care atestă vaccinarea. În cazul în care studentul nu se vaccinează sau nu depune la administrația căminului documentul de vaccinare, acesta va fi decazat.

 

Studenții care din motive medicale nu se pot vaccina trebuie sa depună la comisia de cazare din facultate și la administrația căminului un document medical emis de medicul specialist în care să fie specificată contraindicația vaccinării cu serul împotriva SARS-CoV-2.

 

 

 

 

În atenția studenților  care solicită cazare în căminele UBB pentru anul universitar 2021-2022,

vă informăm că este necesară îndeplinirea uneia din următoarele condiții pentru ocupare unui loc în cămin:

 

1.certificatul de vaccinare sau documente echivalente din țările de origine pentru cetățeni din afara UE și SEE

 

 

 

2.documentul care atestă trecerea prin boală a studentului care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

 

 

3.documentul medical emis de medicul specialist în care să fie specificată contraindicația vaccinării cu serul împotriva SARS-CoV-2

 

 

H.S 102/14.09.2021 privind începerea anului universitar 2021-2022

Vă rugăm trimiteți documentele pe adresa:  alexandra.modoc@ubbcluj.ro