19 aug. Două noi programe de master la Facultatea de Teatru și Film
Facultatea de Teatru și Film lansează două noi programe de master începând cu luna septembrie. În perioada 12-14 septembrie, candidații se pot înscrie la masteratul de Educație prin teatru (Domeniul Teatru și Artele Spectacolului) sau la masteratul de Studii de film și audiovizual (Domeniul Cinematografie și Media).
Master: Educație prin teatru (în limba engleză/germană)
Programul asigură însușirea cunoștințelor teoretice și formarea competențelor profesionale și transversale care le vor permite absolvenților încadrarea pe piața muncii ca specialiști în educație prin teatru sau pedagogie teatrală pentru diverse instituții educaționale și culturale, având abilități în crearea de curricule alternative învățământului preuniversitar tradițional. De asemenea, programul este dedicat și celor care activează în alte domenii și doresc să se perfecționeze în scopul utilizării tehnicilor teatrale aplicate pentru îmbunătățirea proceselor de
comunicare, de organizare și coordonare a echipelor de lucru.
Număr de locuri: 5 locuri (buget) + 10 locuri (regim cu taxă)*
Master: Studii de film și audiovizual (în limba engleză)
Programul se adresează cu precădere absolvenților și specialiștilor în cinematografie, televiziune sau media, dar este destinat şi absolvenţilor cu studii din alte domenii, care doresc să se specializeze în cercetarea filmului și audiovizualului și să dobândească abilități și cunoștințe care îi vor ajuta să profeseze în diferite zona ale industriei cinematografice. Programul se concentrează pe capacitatea de a transfera cunoștințele în practică, pentru dezvoltarea de programe și proiecte destinate festivalurilor și producției de film și educației în film și media.
Număr de locuri: 5 locuri (buget) + 10 locuri (regim cu taxă)*
*Candidații admiși vor fi redistribuiți pe locuri bugetate (fără taxă) în funcție de numărul de locuri rămase disponibile la nivelul universității după încheierea admiterii.