Conf. univ. dr. Constantin Pârvulescu, membru al juriului ASTRA Film Festival

Conf. univ. dr. Constantin Pârvulescu, membru al juriului ASTRA Film Festival

Între 9 și 16 octombrie se desfășoară ASTRA Film Festival, cel mai important festival de film documentar din România. Acesta este organizat anual la Sibiu încă din 1993, reunind cu precădere realizatori de film din Europa Centrală și de Est.

În cadrul ediției de anul acesta, Constantin Pârvulescu, conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Cinematografie și Media, va face parte din juriul secțiunii competiționale România. În cadrul acesteia sunt înscrise 11 producții naționale care pot fi vizionate săptămâna aceasta la Sibiu.

 

Constantin Pârvulescu este conferențiar universitar în studii de film şi directorul Janovics Center for Screen and Performing Arts Studies din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Şi-a obţinut diploma de doctorat de la Universitatea din Minnesota şi a predat la multiple universităţi din Europa şi America de Nord. Cărţile şi articolele sale explorează relaţia dintre textul audiovizual şi politică, istorie şi economie. Este autorul a numeroase articole despre film şi jazz şi este membru al Uniunii Cineaştilor din România. La Universitatea Babeş-Bolyai predă cursuri despre cinema-ul contemporan din România. Printre volumele sale se numără „Orphans of the East: Postwar Eastern European Cinema and the Revolutionary Subject” (Indiana University Press, 2015), „Global Finance on Screen: From Wall Street to Side Street” (Routledge, 2017) şi „A Companion to the Historical Film” (Wiley, 2013/2015).