Concursul Proscenium de dramaturgie, scenaristică, publicistică teatrală și cinematografică, ediția a IX-a

Concursul Proscenium de dramaturgie, scenaristică, publicistică teatrală și cinematografică, ediția a IX-a

Facultatea de Teatru și Film organizează cea de-a noua ediție a Concursului de dramaturgie, scenaristică, publicistică teatrală și cinematografică Proscenium. Destinat elevilor de liceu, proiectul își propune să promoveze și să susțină tinerii pasionați de teatru și film.

Cei interesați pot alege dintre cele patru secțiuni (1. Dramaturgie; 2. Scenaristică; 3. Publicistică teatrală; 4. Publicistică cinematografică) sau pot concura la toate cele de care sunt interesați, prin înscrierea distinctă la fiecare categorie. Principala condiție este ca textele să fie originale și nepublicate anterior.

Pentru secțiunile Dramaturgie și Scenaristică, participanții pot trimite o piesă, respectiv un scenariu de maximum 30 de pagini, care să nu fi fost niciodată publicate, reprezentate pe o scenă profesionistă sau filmate și prezentate public.
Pentru secțiunile de Publicistică teatrală și Publicistică cinematografică, concurenții vor trimite o cronică sau un eseu analitic, de 2.000-3.000 de cuvinte, despre un spectacol, respectiv film vizionat.

Premiile:
Premiul I (pentru fiecare secțiune): Voucher de cărți în valoare de 500 de lei;
Premiul II (pentru fiecare secțiune): Voucher de cărți în valoare de 350 de lei.

Participanții care obțin locul I la secțiunile Dramaturgie și Publicistică teatrală vor fi admiși cu nota 10 la specializarea Teatrologie, iar cei de pe locul I de la Scenaristică și Publicistică cinematografică vor fi admiși cu nota 10 la specializarea Filmologie a Facultății de Teatru și Film (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca).

Juriile sunt formate din specialiști în artele spectacolului și film:
Dramaturgie: Raluca Sas-Marinescu, Alexandra Felseghi, Emma Dima
Scenaristică: Adrian Sitaru, Claudia Negrea, Cecilia Ștefănescu
Publicistică teatrală: Miruna Runcan, Cristina Modreanu, Mihai Pedestru
Publicistică cinematografică: Delia Marchiș, Radu Toderici, Ion Indolean

Concursul ProScenium a fost inițiat din dorința de a încuraja tinerii cu aptitudini în domeniu să își valorifice talentul și să își exerseze spiritul critic, dar și pentru a-i promova pe aceștia, stimulându-i astfel să se implice și ulterior în viața teatrală și cinematografică românească, iar parcursul câștigătorilor din ultimii ani confirmă deja acest lucru.

Până pe 15 mai 2024, doritorii pot expedia textele, în format PDF, însoțite de formularul de înscriere la concurs (completat olograf și scanat) pe adresa oana.chis@ubbcluj.ro
Rezultatele vor fi anunțate până în 1 iunie 2024.

Pentru mai multe informații: Lect. dr. Ivona Tătar-Vîstraș (ivona.vistras@ubbcluj.ro)

Formularul de înscriere se găsește aici sau pe site-ul Facultății de Teatru și Film, secțiunea Admitere.