17 feb. CONCURSUL NAȚIONAL DE DRAMATURGIE, SCENARISTICĂ, PUBLICISTICĂ TEATRALĂ ȘI CINEMATOGRAFICĂ PROSCENIUM
Concursul național de dramaturgie, scenaristică, publicistică teatrală și cinematografică ProScenium
Ediția a VII-a
Facultatea de Teatru și Film organizează cea de-a șaptea ediție a concursului de dramaturgie, scenaristică, publicistică teatrală și cinematografică ProScenium. Destinat elevilor de liceu, proiectul își propune să recompenseze tinerii pasionați de teatru și film. Cei interesați pot alege dintre cele patru secțiuni (dramaturgie; scenaristică; publicistică teatrală; publicistică cinematografică) sau pot concura la toate cele de care sunt interesați. Principala condiție este ca textele să fie originale și nepublicate anterior.
Pentru secțiunile de dramaturgie și scenaristică, participanții pot trimite o piesă, respectiv un scenariu de maximum 30 de pagini, care să nu fi fost niciodată publicate sau jucate pe o scenă profesionistă, sau filmate și prezentate public. Pentru secțiunile de publicistică teatrală și cinematografică, concurenții vor trimite o cronică sau un eseu analitic, de 2.000-3.000 de cuvinte, despre un spectacol, respectiv film vizionat. Juriul este format din specialiști în artele spectacolului și film.
Premiul I (pentru fiecare secțiune):
Voucher de cărți în valoare de 500 de lei;
Invitație de a participa în mod gratuit la Școala de vară Dramaturgia Cotidianului, ediția a XVI-a, iulie-august 2022.
Premiul II (pentru fiecare secțiune):
Voucher de cărți în valoare de 350 de lei.
Participanții care obțin locul I la secțiunile Dramaturgie și Publicistică Teatrală vor fi admiși cu nota 10 la specializarea Teatrologie, iar cei de pe locul I de la Scenaristică și Publicistică cinematografică vor fi admiși cu nota 10 la specializarea Filmologie a Facultății de Teatru și Film (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca).
Concursul ProScenium a fost inițiat din dorința de a încuraja tinerii cu aptitudini în domeniu să își valorifice talentul și să își exerseze spiritul critic, dar și pentru a-i promova pe aceștia, stimulându-i astfel să se implice și ulterior în viața teatrală și cinematografică românească, iar parcursul câștigătorilor din ultimii ani confirmă deja acest lucru.
Până pe 15 mai 2022, doritorii pot expedia textele, în format PDF, însoțite de formularul de înscriere la concurs (completat olograf și scanat) pe adresa ana.taranu@ubbcluj.ro sau prin poștă, pe adresa Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Film, Str. Mihail Kogălniceanu, nr. 4, sala 12, cu mențiunea „Pentru concursul ProScenium”. Rezultatele vor fi anunțate în 25 mai 2022.
Pentru mai multe informații: Lect.dr. Daniel Iftene, email: daniel.iftene@ubbcluj.ro
Formularul de înscriere se poate descărca de aici sau de pe site-ul Facultății de Teatru și Film, secțiunea Admitere.