CÂȘTIGĂTORII PREMIILOR DE EXCELENȚĂ DIN CADRUL UBB 2022

Facultatea de Teatru și Film se bucură să anunțe câștigătorii premiilor de excelență ale Univeristății Babeș Bolyai. Suntem recunoscători colegilor noștri Miruna Runcan, Miriam Cuibus și Köllő Csongor pentru contribuția extraordinară la procesul pedagogic, științific și artistic al facultății noastre.

 

PREMIUL DE EXCELENȚĂ ÎN CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ

Premiul de excelență în cercetarea științifică se acordă doamnei prof. univ. dr. Daniela Gologan (Miruna Runcan), pentru încheierea excepționalei sale trilogii dedicate „discursului criticii teatrale în comunism,” Teatru în diorame, apărute la editura Tracus Arte (2019-2021). Anul trecut, în 2021, doamna profesoară Miruna Runcan a publicat ultimul volum din seria anterior menționată, intitulat Teatru în diorame. Discursul criticii teatrale în comunism. Viscolul 1978-1989, ducând astfel la bun sfârșit un proiect de cercetare de o anvergură neobișnuită, care a atras atenția breslei teatrale și literare din țară încă de la început, bucurându-se de o foarte bună primire. Lucrarea a fost încununată, tot anul trecut, cu cea mai înaltă distincție națională din domeniu: premiul UNITER pentru critică teatrală. Trilogia Teatru în diorame i-a adus autoarei și premiul PEN România, precum și premiul special „Arhivele în mișcare”, acordat în cadrul Zilelor Sofia Nădejde, ediția a IV-a. Suntem încântați pentru alegerea comunității UBB de a răsplăti, la rândul ei, această valoroasă cercetare, rodul unui efort intelectual susținut timp de ani de zile, cu o rară tenacitate

 

PREMIUL DE EXCELENȚĂ DIDACTICĂ

Premiul de excelență didactică se acordă doamnei prof. univ. dr. habil. Miriam Cuibus, pentru treizeci de ani de activitate didactică la nivel de excelență în slujba Universității „Babeș-Bolyai”. Doamna prof. Miriam Cuibus predă Arta Actorului în cadrul UBB încă de la înființarea catedrei de teatru la Facultatea de Litere, în anii ’90, nucleul din care s-a dezvoltat, ulterior, Facultatea de Teatru și Film. În toți acești ani, doamna Miriam Cuibus a fost unul dintre cei mai devotați profesori ai acestei facultăți, de un profesionalism și o dedicație frizând fanatismul. Nu e niciun secret faptul că, de ani buni, numele său atrage ca un magnet un număr considerabil de candidați la secția de Arta actorului. La aniversarea a treizeci de ani de la reînființarea învățământului teatral, de nivel universitar, în urbea de pe Someș, se cuvine ca meritele incontestabile ale doamnei profesoare Miriam Cuibus la consolidarea școlii clujene de teatru să fie recunoscute și răsplătite de către comunitatea UBB.

 

PREMIUL PENTRU SERVICII INOVATIVE ȘI CULTURALE PENTRU SOCIETATE

Premiul pentru servicii inovative și culturale pentru societate se acordă domnului profesor lect. univ. dr. Köllő Csongor. Prin cele cinci ediții ale Festivalului de Teatru pe Drum CaravanAct, profesorul Köllő Csongor a realizat cu succes  introducerea domeniului teatral într-o varietate de comunități rurale sau marginale din Transilvania. În această amplă serie de manifestări, parteneri constanți au fost în fiecare an studenții actori de la nivel licență și master, precum și studenți de la teatrologie din cadrul facultății noastre. Prin atelierele europene ale Asociației Teatrale Shoshin, precum și prin colaborarea cu Odin Teatret al lui Eugenio Barba (Danemarca), domnul profesor Köllő a atras interesul mai multor artiști de teatru din Polonia și Italia, realizând proiecte comune și training-uri mixte pentru studenți și mediul civil, precum proeictul Terenul Întâlnirii / Terrain of Meeting, în co-parteneriat cu Universitatea din Poznan și Teatr Biuro Podrozy, Polonia. Totodată, în ultimul an a organizat mai multe workshop-uri și ateliere de mișcare cu participarea FTF și Shoshin, exemple notabile fiind Gurdjieff Dance and Movement, Feldenkrais Unlock in Lockdown sau atelier Laban pentru actori nivel 1. El este, printre altele, și un membru permanent al diferitelor comisii de admitere și finalizare, precum și  organizatorul și coordonatorul seriei de pregătiri săptămânale pentru admitere.