spectacol cosmic latte

spectacol cosmic latte

Cosmic Latte, un spectacol în care vulnerabilitatea este în perfectă armonie cu expresivitatea fiecărui interpret

Cosmic Latte abordează teme precum moartea, nașterea, trauma și dragostea. Un singur spectacol care abordează episodic aceste subiecte fundamentale, oferindu-i spectatorului timp pentru a empatiza și a se conecta la povestea fiecărui actor în parte. Dincolo de spectrul tematic divers pe care „Cosmic Latte” reușește să îl unifice, spectacolul formează și un cosmos de forme de exprimare artistică: dans, muzică live, projection mapping – un amestec de mijloace pe care atât artiștii, cât și echipa tehnică le pun la dispoziția publicului. Un proiect în care îmbinarea dintre dansul contemporan și actorie a dus la realizarea unui spectacol complet.

DUMINICĂ, 14 MAI, ora 19:00, Studioul HARAG  (în limita locurilor disponibile).

Eveniment organizat de Facultatea de Teatru și Film în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București