Programul EURO 200 în 2022

Programul EURO 200 în 2022

Programul „Euro 200” pentru stimularea achiziționării de calculatoare, adresat elevilor și studenților în vârstă de până la 26 de ani care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei pe membru de familie se desfășoară și în acest an. Dosarele pentru obținerea ajutorului financiar „Euro 200” pot fi depuse de către studenții universității la Registratura UBB sau prin mijloace electronice, urmând ca, în funcție de situație, studenții care au depus dosarele în format electronic să le depună și în format fizic.
Dosarele pot fi depuse până vineri, 14 aprilie 2022, ora 16.00 la Registratura UBB în format fizic sau la adresa de e-mail mihaela.i1isiuCWbbcluj.ro în format electronic.

 

Actele necesare pentru depunerea dosarului sunt:

  1. cererea tip (Anexa 2 la Normele metodologice prevăzute în HG 1294/2004 );

  2. actul de identitate al studentului care aplică (originali și copie);

  3. certificate de naştere și/sau actele de identitate ale membrilor familiei

       (original și copie);

  1. adeverințe de elev/student ale fraților;

  2. actele doveditoare, în original, privind veniturile brute cu caracter permanent realizate de către membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii (în original);

  3. declarație pe propria răspundere cum că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în baremul prevăzut prin lege (mai mic sau egal cu 250 lei) și că familia dispune de diferența de bani pentru achiziționarea calculatorului (se va semna la depunere);

  4. adeverința eliberată de către facultate din care să rezulte faptul că studentul a promovat cu minimum 45 de credite în anul universitar anterior depunerii cererii (cu excepția studenților din anul I), respectiv adeverința din care să rezulte calitatea de student (pentru studenții din anul I);

  5. declarații privind bunurile mobile sau imobile ale familiei (formular tip la nivel de universitate);

  6. declarație pe propria răspundere că studentul deține documentele cerute la dosar în original și le va depune în format fizic dacă acestea vor fi solicitate de către universitate (formular tip la nivel de universitate).

 

Notă: Pentru a fi eligibile, dosarele trebuie să fie complete. Puteți consulta legea, hotărârile și documentația necesară AICI