05 mai PROGRAMUL EURO 200 – 2025
S-a anunțat programul EURO 200 pentru anul 2025
Actele necesare în dosarul pentru obținerea ajutorului financiar ,,Euro 200″ sunt:
1. cererea tip (Anexa 2 la Normele metodologice prevăzute în HG 1294/2004);
2. actul de identitate al studentului care aplică (original și copie);
3. certificate de naștere și/sau actele de identitate ale membrilor familiei (original și copie);
4. adeverinte de elev/student ale fraților;
5. actele doveditoare, în original, privind veniturile brute cu caracter permanent realizate de către membrii familiei în luna precedenta depunerii cererii (în original);
6. declarație pe propria răspundere cum că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în baremul prevazut prin lege (mai mic sau egal cu 500 lei) și că familia dispune de diferența de bani pentru achiziționarea calculatorului (se va semna la depunere);
7. adeverința eliberată de către facultate din care să rezulte faptul că studentul a promovat cu minimum 45 de credite în anul universitar anterior depunerii cererii (cu excepția studenților din anul I), respectiv adeverința din care să rezulte calitatea de student (pentru studenții din anul I);
8. declarații privind bunurile mobile sau imobile ale familiei (formular tip la nivel de universitate);
9. declarație pe propria răspundere că studentul deține documentele cerute la dosar în original și le va depune în format fizic dacă acestea vor fi solicitate de către universitate (formular tip la nivel de universitate).
Dosarele pot fi depuse până luni, 16 mai 2025, ora 22.00 pe codul QR indicat pe site-ul UBB aferent Programului EURO 200 din secțiunea Studenți: https://www.ubbcluj.ro/ro/studenti/euro-200
Vor fi luate în considerare doar dosarele care conțin toate documentele menționate mai sus
Anexăm atât modelele de cerere și de declarații cât și legislația în vigoare. Menționăm că acestea și toate celelalte informații vor putea fi accesate și pe pagina dedicată Programului EURO 200 https://www.ubbcluj.ro/ro/studenti/euro-200 în cel mai scurt timp.
ANEXA 2_NORME METODOLOGICE CERERE
ACORD VERIFICARE SITUAȚIE FINANCIARĂ STUDENT
ACORD VERIFICARE SITUAȚIE FINANCIARĂ MEMBRI FAMILIE
DECLARAȚIE PRIVIND BUNURILE MOBILE
DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE DEȚINERE DOCUMENTE ÎN ORIGINAL