Premii și nominalizări în cadrul Festivalului Atelier

Festivalului Internațional de Artele Spectacolului ATELIER de la Baia Mare a reunit anul acesta mai multe producții clujene ale studenților, cadrelor didactice și ale alumnilor facultății noastre, spectacole care au fost răsplătite cu premii și nominalizări.

Așa cum se anunță pe canalul de social media al festivalului, juriul ediției 28 a fost format din Doru Mareș, Claudiu Groza și Nicolae Weisz .

Suntem încântați de premiul obținut de viitorul nostru absolvent de regie, Mihai Gligan. Spectacolul său de licență, “Căsătoria” de Gogol, a primit premiul special pentru regie. De asemenea, Mihai Vălu, care a semnat scenografia în acest spectacol produs de Teatrul Municipal Baia Mare,  a obținut premiul GHEORGHE DINU pentru cea mai bună scenografie.

Al doilea premiu special al juriului s-a acordat colegului nostru, Ionuț Caras și echipei din spectacolul „Șoptitorii” – un performance instalație umană realizat în cadrul proiectului CLUJ FUTURE OF WORK al Centrul Cultural Clujean. Echipa spectacolul „Șoptitorii”, marca Texte Bune în Locuri Nebune,  reunește studenți și alumnii ai facultății noastre.

Premiul pentru regie a fost obținut de Adina Lazăr pentru spectacolului Flori de Mină, produs de Teatrul Municipal Baia Mare. Adina a fost nominalizată la premiile UNITER în 2021 pentru cea mai bună regie în spectacolul “Verde Tăiat”.

Diana Buluga, actriță a Teatrul Național Lucian Blaga din Cluj Napoca a fost nominalizată pentru rolul Andreea Tomuță din spectacolul “Nu mai ține linia ocupată” de Alexandra Felsegi, considerat “spectacolul anului“ la Cluj.

Alexa Băcanu, autor dramatic și coordonator în cadrul companiei clujene Reactor de Creație și Experiment, a semnat textul spectacolul “Münchausen” produs de Teatrul Matei Vișniec din Suceava. Spectacolul i-a adus lui Cătălin Mîndru premiul pentru cel mai bun recital actoricesc.

 

“Festivalul Internațional de Artele Spectacolului ATELIER dorește să semnaleze, prin intermediul spectacolelor invitate, cele mai noi tendințe în dramaturgia, regia, scenografia, coregrafia, muzica de scenă și arta actorului secolului XXI. Sunt invitate companii teatrale care fac apel la montări gen experiment, structurate pe formule tematice diverse: teatru-dans, teatru gestual, teatru poetic, teatru-circ, teatru documentar, teatru în spații neconvenționale, teatru instrumental, teatru cu obiecte etc.

Definiție: Festivalul Internațional de Artele Spectacolului ATELIER este o manifestare teatrală cu caracter exploratoriu, care îți propune să realizeze, prin  intermediul spectacolelor invitate, o radiografie a stării și dinamicii regiei, dramaturgiei, scenografiei, coregrafiei, muzicii de scenă și artei actorului secolului XXI. Festivalul ATELIER este structurat pe formule tematice diverse: teatru-dans, teatru gestual, teatru fizic, teatru documentar, teatru în spații neconvenționale, teatru instrumental, teatru burlesc, teatru cu obiecte, teatr-circ, etc.

Scop: Festivalul își propune să invite spectacole care să prezinte modalități noi, originale de creați și care experimentează forme noi de expresie teatrală, urmărește adecvarea actului de creație scenică la condiția omului contemporan, valorificarea marilor tradiții ale teatrului în conjuncție cu problematica modernă, reconsiderarea gestului cultural din perspectiva unei lumi în reconstrucție, precum și implicarea publicului în actul de creație”

Sursa: Festivalului Internațional de Artele Spectacolului ATELIER