Nominalizările premiilor UNITER 2022

Suntem încântați de anunțul Senatului UNITER și mândri de nominalizările din acest an. Propunerile anului 2022 ilustrează în mod generos contribuția pe care o aduc artei teatrale colegii și absolvenții facultății noastre.

Din cele trei nominalizări pentru critică teatrală, două au fost obținute de colegele noastre, Anca Hațiegan și Cristina Modreanu. Autoarea volumelor Dimineața actrițelor și Cărțile omului dublu. Teatralitate și roman în regimul comunist, Anca Hațiegan este specializată în istoria teatrului românesc. Cristina Modreanu este critic de teatru, curator şi expert în artele spectacolului. De curând, s-a alăturat facultății noastre în rolul de cercetător și conduce amplul proiect colaborativ Dicționarul Multimedia al Teatrului Românesc.

Váta Lóránd, lector asociat la Departamentului Maghiar de Teatru din cadrul facultății noastre, a fost nominalizat la categoria Cel mai bun actor în rol principal pentru rolul lui Lopahin Iermolai Alexeevici din producția „Livada de vișini” a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj.

Diana Buluga, actriță și manager, este nominalizătă la categoria Cea mai bună actriță în rol principal pentru rolul Andreea Tomuţă din spectacolul „Nu mai ţine linia ocupată” al Teatrului Naţional Cluj-Napoca. Nominalizarea Dianei, doctorandă a facultății noastre, este cu atât mai notabilă, cu cât echipa creativă a spectacolului le reunește pe Alexandra Felseghi, cadru didactic al facultății noastre și pe Adina Lazăr, absolventă. Alexandra Felseghi, în calitate de dramaturg și Adina Lazăr, în calitate de regizor, continuă să formeze un duet teatral a cărui experiență multidisciplinară compune un model de lucru inedit pe scena teatrală românească.

Horia Suru, alumn al facultății noastre este nominalizat la categoria Cea mai bună regie pentru regia integralei „Trilogia Minelor” de Csaba Székely, montat la Teatrul Dramaturgilor Români din Bucureşti.

Suntem bucuroși pentru debutul de succes al lui Irisz Kovacs. Absolventă a cursurilor de regie din cadrul facultății noastre, sub îndrumarea lui Radu Nica – conferențiar și regizor, Irisz a fost nominalizată la categoria Debut pentru regia spectacolului 8 taţi de Tina Müller, co-producție a Teatrului de Stat Constanţa și a Facultății de Teatru și Film, Cluj.

Felicitări tuturor celor nominalizați!