22 mai Masterclass și proiecție de film a regizorului chinez Xie Fei
Unul dintre cei mai importanți regizori de film din China, Xie Fei, va fi invitatul Departamentului de Cinematografie și media, miercuri, 31 mai, de la ora 12:00. Evenimentul include un masterclass și proiecția filmului Woman Sesame Oil Maker și se desfășoară sub tutela Facultății de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai și a Centrului Cultural Confucius Cluj-Napoca.
Masterclass-ul va prezenta aspecte ale industriei contemporane de film din China și va trece în revistă bogata activitate regizorală a lui Xie Fei, precum și elemente legate de regia, producția și distribuția unui film în Republica Populară Chineză.
Program:
12.00 Masterclass
12.30 Sesiune Q&A
12: 45 Proiecția filmului
Câștigător al Ursului de Aur de la Berlin în 1993, filmul Woman Sesame Oil Maker (Xiāng hún nǚ) sau The Women from the Lake of Scented Souls, cum mai este cunoscut, prezintă un episod deosebit din viața unei femei care este nevoită să vegheze atât asupra căminului, cât și a afacerii de familie pe care reușește să o promoveze prin mijloace care nu convin majorității populației rurale în care este plasată acțiunea.
Evenimentul va avea loc în Sala Cinema (43) a Facultății de Teatru și Film, str. Mihail Kogălniceanu, nr. 4.
Woman Sesame Oil Maker
Written and Directed by: Xie Fei
Story by: Zhou Daxin
Starring: Siqin Gaowa
Cinematography: Bao Xiaoran
Music by: Wang Liping
Release date: 1993 (China)
Running time: 105 minutes
Language: Mandarin with English subtitles
Xie Fei este regizor și profesor de film la Beijing Film Academy în China, unde a fost mentorul viitorilor regizori premiați Chen Kaige, Tian Zhuangzhuang, Zhang Yimou, Jia Zhangke etc. Filmul său Black Snow a câștigat Premiul Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin în 1989, unde mai târziu a câștigat Premiul Ursul de Aur. Trei ani mai târziu, emoționantul său film A Mongolian Tale a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de film din Montreal. Majoritatea filmelor lui Xie au fost adaptate din cunoscute romane chinezești, ajutând la dobândirea unei perspective mai profunde asupra istoriei și culturii chineze. Filmele sale se concentrează pe viețile oamenilor obișnuiți care se luptă în zadar să se împace cu limitările impuse de societatea în care trăiesc. Filmele sale se concentrează pe viețile unor oameni obișnuiți care se luptă în zadar să se împace cu limitările impuse de societatea și mediul în care au trăit.