25 mart. FESTIVALUL NOPȚILE SCURTMETRAJULUI STUDENȚESC
Festivalul Nopțile Scurt-Metrajului Studențesc debutează anul acesta la Cluj-Napoca, în perioada 25-26 martie. Evenimentul urmărește promovarea studenților artiști, din cadrul Facultății de Teatru și Film din Cluj-Napoca, absolvenților acesteia și nu numai.
Pe durata festivalului vor fi proiectate scurt-metrajele selectate în urma open-call-ului și cele invitate în afara competiției. Peliculele vor rula în incinta Cinema Victoria și la Facultatea de Teatru și Film, iar biletele pot fi achiziționate de pe tomtix.ro. Pe lângă producțiile cinematografice, publicul va putea lua parte la două workshop-uri, susținute de actorii Dan Boldea, Cristina Flutur și Anca Similar, pe platforma Zoom, și va putea viziona expoziția filmelor participante și instalațiile artistice realizate de studenții DIA, 2021.
Festivalul a fost organizat de către studentul masterand al programului Digital Interactive Arts, Iustin Filip, în colaborare cu studentul masterand al progamului Arte Performative și Film, Dan Boldea. Programul de burse speciale pentru activitatea cultural-artistică la Universitatea Babeș-Bolyai a făcut posibilă existența acestui festival, după ce Iustin Filip a aplicat cu acest proiect, coordonat de lector specialist drd. Bulibașa Adelina-Laura. Juriul primei ediții a festivalului Nopțile Scurt-Metrajului Studențesc este compus din Cristina Flutur (actriță), Diana Aldea (regizor) și Anca Similar (actriță și profesor). Vor fi acordate două premii, unul in-competition și altul off-competition (premiul juriului).
Mai multe detalii pot fi regasite aici: https://www.facebook.com/events/3134740543439384/