Aniversare Camil Petrescu

CAMIL PETRESCU dramaturgul este încă un nedreptăţit*. Văd în el, după repetate lecturi, cel mai important dramaturg al literaturii române din epoca contemporană. Cred chiar că dramaturgul şi uneori eseistul este mai important ca romancierul. Mă gândesc la un amplu Festival „Camil Petrescu“, care să-l arate în totalitate, să-l reprezinte în faţa unui public numeros, care, timp de câteva săptămâni, să asiste la desfăşurarea celor mai importante piese (Jocul ielelor, Danton, Act veneţian Suflete tari, Mitică Popescu) – în variante, în diverse interpretări, poate chiar deliberat foarte diferite, polemice. O acţiune deci voit puternică, voit impusă – repetată în câteva centre culturale ale ţării –, care să stimuleze publicul şi critica, să impună chiar oamenilor de teatru şi de literatură nu un autor necunoscut (Camil Petrescu este un autor foarte cunoscut), ci o prezenţă inevitabilă în istoria teatrului românesc. Tot ce are mai bun teatrul nostru ar trebui să conlucreze pentru o asemenea manifestare: numai literatura de idei, teatrul de idei, dă măsura maturizării. Asimilarea completă a unui autor naţional are consecinţe mult mai mari decât credem. E cazul să nu rămânem numai la Caragiale ca singur autor dramatic naţional. Mai cu seamă pentru că avem, pentru că există, şi dramele lui Camil Petrescu. De aceea este, cred, necesar să le arătăm cu degetul, pentru a nu mai putea fi uitate. Asta înseamnă „a intra în conştiinţa publicului“.

Gelu IONESCU (Caiet program nr. 18 – Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“, stagiunea 1972–1973) 

Cititi mai multe despre acest eveniment pe teatrul-azi.ro sau pe site-ul Muzeului de Arta Cluj

Afis aniversare Camil - Cluj

© Copyright 2019. Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babes-Bolyai